O scurtă privire în istoria Șah-ului

Şahul este un joc competitiv în mod normal, jucat între
doi jucători. Forma recentă a jocului a apărut
în partea de sud a Europei în a doua jumătate
din secolul al XV-lea. În prezent, şah este una
de jocuri din lume cele mai populare.

Începuturi modeste

Joc de şah a fost atribuit atât Arabiilor cit şi
oamenilor din zona golfului Persic.
Șah sa răspândit apoi în întreaga lume, şi mai multe variante
de şah a început să ia formă. Şah a fost introdus
pentru Orientul Apropiat din India şi în cele din urmă a devenit
parte a educaţiei de curte domnească şi a nobilimi Persane .
Este, de asemenea, cunoscut faptul că comercianţi, budisti pelerini
şi alti au dus jocul pentru Orientul Îndepărtat, unde a fost asimilat.

Chaturanga (cum se numea atunci)jocul a ajuns in Europa prin intermediul
Bizantinilor şi a imperiul arab, şi Persan.
Din secolul X, musulmanii au dus jocul de şah în Sicilia,
Africa de Nord şi Spania.

Mai târziu,şahul a fost dezvoltat pe larg în Europa
în timpul secolului al XV-lea. Din fericire,
Jocul a supravieţuit mai multe serii de interdicţii şi
sancţiuni dictate de către Biserica creştină.

Atunci când jocul a ajuns în Europa, a atins o valoare socială
şi văzut ca un joc de prestigiu legate de o
cultură înaltă şi nobleţe. Popularitatea jocului în
societatea occidentală a atins apogeul în timpul secolele XII-XV.

În cele din urmă, Jocul de şah a fost încorporată în stilul cavaleresc
de viaţă din Europa. De fapt, a menţionat Petru Alfonsi
într-una din cărţile sale, ca sahul este una din cele şapte abilităţi
solicitate de către un individ de a fi un cavaler bun. De asemenea,
jocul a devenit un subiect de artă în timpul perioadei monarhilor.
Există mai multe monarhi, cum ar fi Regina Margareta a
Anglia, care simboliza poziţia de şah în regale comori de artă,
prin Jasper şi seturi de şah din cristal.

Aparitia Şah-ului Modern

Pe parcursul anilor 1834 şi 1851, a devenit acerbă lupta in şah
prin turnee de şah la Londra si Franta, Aparind preocuparea,
in ceea ce priveşte timpul necesar jucătorilor
pentru a muta piesele .
A fost stabilit că jucătorii au nevoie în mod normal
de ore pentru a analiza mutarile şi o mutarea fost stabilita la
două ore şi douăzeci de minute pentru o singură mutare în timpul turneului.

Din fericire, dezvoltarea a dus la cresterea vitezei ajungind
în următorii ani, la cea mai populara
variantă de şah (Blitz)de cinci minute. Există, de asemenea, o
varianta finală, care a permis un jucător care au făcut o
cantitate predeterminată de mutări să
primasca de timp suplimentar pentru mutarile sale viitoare.

Până în 1861 limitele de timp au fost masurate,prin utilizarea
de clepsidre, au fost folosite în turneului de la Bristol.
Ulterior, clepsidrele au fost înlocuieşte cu pendule.
În timpul secolului 19, un mic stegulet, a ajutat la
soluţiona divergentele cu jucători care depăşesc limita de timp.

De asemenea, în secolul al 19-lea, analiza poziţia a devenit
populară. Mai târziu,au apărut mai mulţi analişti:
Vasili Smyslov, Jan Timman, şi Mihail Botvinnik etc.

ARTA SAHULUI

ARTA SAHULUI SI DESPRE CARACTERUL FILOSOFIC AL SAHULUI

Scris de alekhine4 pe 6 decembrie 2008

M-am gandit sa scriu un articol original despre problemele sahului pe care le intalneste un jucator atunci cand se aprofundeaza in tainele sahului.
Adeseori am fost intrebat de jucatori : Cum sa ma autoeduc ? Cum sa ma pregatesc ? Ce inseamna sahul de fapt ? si multe alte lucruri.
La inceput vreau sa pornesc de la un principiu filosofic de baza in orice domeniu, adica , celebrele cuvinte ale marelui Socrate (filosof grec) : « Cunoste-te pe tine insuti ! »
Pe baza acestei afirmatii eu pot afirma anumite lucruri. Cand un sahist profesionist care se pregateste si ajunge la un stadiu de dezvoltare bun, atunci va putea intelege cu adevarat aceste cuvinte si cat de importante sunt ele.

Fara a te cunoaste pe tine insuti nu poti face performanta in sah, mai bine zis trebuie sa ti cunosti propriile greseli si neajunsuri. In sprijinl acestei afirmatii pot aduce aduce cuvintele campionului mondial din anii 63-69, Tigran Petrosian : « Jucand cu adversarul, fiecare sahist lupta, mai intai, cu sine insusi. Am pierdut multe partide decisive pentru simplul motiv ca n-am reusit sa ma inving pe mine insusi »

Mult mai convingatoare sunt cuvintele celui mai mare jucator de sah din toate timpurile, ALEXANDRE ALEKHINE, fost campion mondial « Ca sa devin maestru, in primul rand a trebuit sa caut adevarul, in al doilea rand sa lupt… Cu ajutorul sahului mi-am educat carcaterul. Pentru a studia sahul, in primul rand trebuie sa fii obiectiv. In sah poti deveni mare maestro numai dacac iti cunosti propriile greseli si neajunsuri » Trebuie remarcat ca sahul iti intr-un anumit mod viata, mai bine zis te educ, iar acest lucru cere multa munca si un spirit necrutator fata de propria persoana.

Marele Einstein propunea urmatoarea formula : A(succes in viata)=X(munca)+Y(joaca)+Z(sa sti cand sa vorbesti), se vede in mod clar un sambure de adevar din aceasta formula, care contribuie la succesul in sah. Depinde si de modul in care noi privim sahul, il privim noi ca pe un mod de a fi celebrii sau a castiga bani ? sau il privim ca pe o arta si mai presus de toate dorim realizarea unor opere de arta ? Trebuie stiut ca sahul este o arta la fel ca si literatura, muzica, fotbalul(odata cu aparitia genialului ZIDANE a devenit arta), dramaturgia, teatrul, pictura, arhitectura.

Sa vedem ce spune insusi ALEKHINE : « Pentru mine sahul nu este joc, ci o arta- a lasat srcis cu putin timp inainte de moarte. Da, consider ca sahul este o arta si aiu asupra mea toate indatoririle pe care ea le pune pe adeptii sai. Fiecare sahist de valoare, fiecare sahist talentat are nu numai dreptul, ci chiar datoria de a se considera artist ». Trebuie sa recunoastem ca sahul ne ofera melte satisfactii, dar te si te pedepsete atunci cand nu iei in serios rolul pe care il ai fata de arta sahului. Noi trebuie sa depunem o munca incordata pentru insusirea teoriei si desavarsirea practici artei sahiste. In continuare vrea sa expune parerile lui Alekhine fata de arta sahista, care pentru el acest lucru insemna mai mult decat a fi un simplu campion mondial de sah.

In superba partida de la Margate, din anul 1938, Alekhine sustine ce am spus mai, mai ales prin regretul lui de a obtine victoria cu usurinta, redau cuvintele lui « Din pacate, maestrul de sah, spre deosebire de maestrii celorlalte arte, este lipsit adesea de satisfactia de a-si incheia creatia cu loviturile spectaculoase pe care le intentiona, deoarece infaptuirea planurilor sale creatoare depinde de masura in care adversarul se apara logic.

» Judecand lucrurile la prima vedere noua n-i s-ar parea ceva paradoxal. Alekhine credea in caracterul creator inepuizabil al sahului, in nesecata bogatie a continutului luptei sahiste , luand atitudine fata de hipermodernistii sahului (Reti,Rubinstein si altii) si a scolii noi reprezentata de Capablanca, si mai ales Tarrasch. « Nu pot intelege de ce exista o dorinta atat de fierbinte de a gasi intr-o partida de sah ceva mai rafinat decat poate da. Consider ca adevarata frumusete pe care o are sahul este mai mult decat suficienta pentru satisafcerea tuturor cerintelor imaginabile ale pretuitorilor. » Este vorba despre acele trucuri pe care le incercau hipermodernistii sa le introduca in dechidere, acele constructii ale pozitiei care nu rezultau din necesitatea situatie pe tabla, de unde se vede ca Alekhine ii pune la zid pe adeptii acestei teorii. « Urmarind principiile lui Tarrasch si Capablanca, iti dai seama ca in ele lipseste cu desavarsire spiritul de atac. In lupta trupele se misca lent, foarte lent, tarandu-se parca. »

Aceste principii si-au atins apogeul in jocul lui Capablanca. Nu e de mirare ca partidele se terminau cu remize seci si retinute. Se evita cu orice pret lupta deschisa, ca de altfel si in zilele noastre, parca se reinvie acele principii vechi. Uitandu-te la crema sahului de azi va veti putea da seama ca se joaca jucatorii au un repertoriu de deschideri foarte restrans si cateva variante cunoscute pe care le joaca in mod mecanic dupa teorie, lipsindu-le acel principiu al cuatarii spre mai mult. Victoria lui Alekhine aspura lui Capablanca a abatut sahul de pe calea tehnicismuli pe calea artei, de pe calea dogmatismuli pe calea inovatiei.

Alekhine a dovedit ca in sah sfarsitul luptei este descis de fantezia creatoare, de inspiratie, de vointa de a invinge si nu de un joc care se asteapta ca adversarul sa greseasca.

Lasker spunea : « Castigarea meciului de catre Alekhine este o victorie a unui luptator neinduplecat asupra unei minti care
evita tot ceea ce este confuz. Capablanca a tins prin metode stiintifice, spre exactitate.

Alekhine este in schimb intr-o masura mai mare artist, cauta mai mult si, in principiu, o astfel de creatie este cu atat mai valoroasa, mai ales daca se manifesta in lupta. » Spre deosebire de toti marii maestrii , Alekhine nu a a avut un repertopiu de deschideri preferat, adica 4-5 pe care sa le joace si la alb si la negru, ci a jucat in principiu toate deschiderile si variantele posibile. A reinviat variante mai vechi date pe nedrept in arhiva, a introdus in sah mutari si variante noi, precum si Apararea Alekhine care este de o reala viabilitate, metode noi de lupta, si a reinviat scopul fundamental al sahului, care in zilele noastre nici nu se stie despre asa ceva, adica, MATUL.

Intotdeauna cand studiem sahul trebuie sa avem un scop bine defint si sa incercam sa-l atingem. Sa nu ne multumim cu putin si sa mergem inainte spre noi cautari si realizari. Desigur este o munca colosala care trebuie depusa, dar va aduce si mari satisfactii.

Sahul nu ramane niciodata dator celor care iau in serios lucrurile si celor care isi doresc mai mult decat acel sentiment de a fi maestru de exemplu. Desigur acest ALEKHINE, un jucator genial care s-a daruit cu totul sahului, nici chiar de familia lui nu s-a ocupat, si care a vazut toata viata a vazut lumea prin ochelari de sah, va ramane pe vecie ca proscris « Fara egal »

Am incercat sa raspund la intrebarile care mi s-au pus cu privire la lucrurile care le-am expus, si sa prezint o imagine despre cum trebuie sa fie un jucator de sah.

Biblografie : 3OO partide alese ale lui ALEKHINE, Campionii de sah ai lumii, Sah de la A la Z, Sah cartea de Aur, Secretele marilor maestrii Karpov, Fischer, Gheorghiu

        

POVESTEA JOCULUI DE ȘAH

1. Bobul de grâu

Se povesteste in legendele vechi cum, intr-o zi cand regele Vishtaspa se intorcea victorios dintr-o campanie, a intalnit un grup de oameni stand in cerc sub un copac si ascultand cu mare atentie un batran venerabil asezat in mijlocul lor. Regele, care era in acea vreme un om tanar, a fost curios sa afle cine era batranul, asa ca a trimis un servitor sa afle.

Acesta s-a apropiat de cercul de oameni, care i-au facut loc si a aflat ca batranul om era marele invatator Zarathushtra iar oamenii asezati in cerc in jurul lui erau discipolii sai. Toate acestea i-au fost aduse la cunostinta regelui Vishtaspa care, se spune ca a cerut ca inteleptul sa fie adus in fata lui.

"Mi s-a spus ca numele tau este Zarathushtra" a spus regele cand Invatatorul s-a aflat in fata lui, "si deasemenea mi s-a spus ca esti cel mai intelept om din lume. Daca este adevarat iti cer, in calitate de rege, imediat sa ma instruiesti si sa imi explici legile naturii si ale . Dar te rog sa fi explicit pentru ca ma grabesc sa ma intorc la palat unde sunt multe chestiuni de stat care ma asteapta".

Zarathushtra s-a uitat ganditor pentru un moment la rege si apoi s-a aplecat si a ridicat de pe jos un bob de grau. Tinandu-l cu respect intre degetul mare si aratator s-a inclinat adanc in fata regelui si i-a oferit grauntele. Regele l-a luat in mana iar marele intelept a explicat:

"Majestatea Ta, toate legile care guverneaza Raiul si Pamantul pot fi citite in ceea ce tii tu acum in mana. Fortele binelui si raului sunt acolo si toate intrebarile tale isi gasesc raspuns discutand asupra acestui bob de grau. Iti ofer aceasta carte pe care o poti lua cu tine si citi in voie".

Dar regele Vishtaspa, vazand zambetele de pe fetele discipolilor s-a gandit ca Zarathushtra radea de el. A aruncat grauntele de grau pe jos si s-a urcat mandru in sa.

"Am venit cu respect si ti-am cerut sfatul pentru ca mi s-a spus ca esti cel mai intelept om de pe pamant. Imi dau seama acum ca nu esti nimic mai mult dt un taran care nu a invatat bunele purtari. Iti ascunzi ignoranta in spatele unor exagerari. Am fost prost ca mi-am pierdut timpul aici". Asa a grait regele. Apoi si-a intors armasarul si a pornit inapoi.

In timp ce regele si suita sa se indepartau Zarathushtra a ingenuncheat si a ridicat bobul de grau: "o sa pastrez acest bob" si-a spus "pentru o zi cand regele va ave nevoie de el si bobul ii va fi profesor".

Multi ani au trecut si faima lui Zarathushtra a crescut cu fiecare an. La fel si faima regelui Vishtaspa: intotdeauna victorios in batalii, devenind tot mai bogat cu fiecare alianta, isi petrecea zilele in lux si abundenta. Dar noptile i-au devenit tot mai lipsite de somn cu cresterea faimei si a averii. "Traiesc in lux" gandea el "si totusi cine imi poate garanta ca va fi intotdeauna asa? Intr-un an recolta fermierilor este bogata iar in anul urmator furtuni cumplite destrug tot. Oare voi fi intotdeauna binecuvantat cu victorii? Caderea mea va fi mai mare pe masura ce imi sporeste faima si averea? Sigur, legile care guverneaza saracii guverneaza si pe cei bogati – si cine este El cel care face aceste legi? Cum am sa inteleg vointa lui Dumnezeu, sa imi pot aprecia faima si sa stiu numarul zilelor ce mi-au fost date?

Noapte dupa noapte intrebarile acestea si altele ocupau mintea regelui Vishtaspa si ii tulburau somnul. Pana la urma gandindu-se la intalnirea avuta cu Marele Intelept cu ani in urma, a decis sa ceara din nou sfatul, de aceasta data in conditii diferite de cele pe care le impusese din saua calului in vremea cand era tanar.

"Mare invatator, vin umil in fata ta" i-a scris lui Zarathushtra. "Regret profund mandria si ignoranta tineretii si vad acum cat de prostesc a fost sa cer raspunsuri la asemenea intrebari majore intr-un timp atat de scurt. Te rog accepta regretele mele si

fa-mi onoarea unei vizite, poate as putea invata de la tine, sau macar trimite unul dintre discipoli sa ma invete". Apoi a invelit scrisoarea impreuna cu o piatra pretioasa de mare valoare intr-o panza fina de in si le-a trimis invatatorului.

Dupa cateva zile mesagerul s-a intros de la Zarathushtra aducand raspunsul pentru rege: "Majestatea Ta este foarte bun, dar un gradinar nu are trebuinta de o piatra pretioasa asa ca ti-o trimit inapoi. Panza o voi pastra, va fi utila pentru a-mi proteja unele plante impotriva frigului iernii", impreuna cu scrisoarea, invelit intr-o frunza se gasea bobul de grau. "Sunt prea batran pentru a pleca departe de gradina mea" isi continua inteleptul scrisoarea, "dar regele este prea nobil pentru a primi pe unul dintre discipoli in locul meu. Asa ca nu trimit un discipol ci chiar pe profesorul meu, cel care m-a invatat tot ce stiu despre univers".

*****************

Prin aceasta legenda persana (transmisa de secole ca Povesti ale Secolului X ale poetului persan FIRDAUSI) vechea Arta a Asha este legata de ceea ce cunoastem in ziua de azi sub denumirea de SAH, mentionat in istorie ca "Jocul regilor si regele jocurilor". Dar in timp ce azi sahul este un simplu joc, vechea Arta Asha nu este un joc; este un microcosmos complex intretesut cu macrocosmosul Vietii – un univers complet prin el insusi.

Cuvantul "SAH"

Deriva din persanul "SHAH" insemnand Rege, cuvantul original fiind "ASHA", Ordinea Cosmica. Legenda povesteste ca Regele Vishtaspa al Persiei a devenit extrem de plictisit de viata, pentru ca a realizat tot ce si-a dorit: el era plin de triumf in razboaie, satul de vanatoare, obosit de intrigile si placerile de la curtea sa. Regele suferea de plictiseala si pana la urma a oferit o recompensa nelimitata celui care l-ar fi facut sa isi recapete interesul pentru viata. Nimeni nu a reusit pana cand a aparut Zarathushtra cu tabla de joc originala, diferita de cea de sah cunoscuta in zilele noastre: Arta Asha. El l-a invatat pe rege regulile si cum sa il joace si, prin el a demonstrat regelui toate regulile universului si ale vietii. El le-a interpretat ca nimeni altul, asa cum nici un jucator de sah din zilele noastre nu ar putea si regele a fost foarte satisfacut iar interesul sau pentru viata a renascut. Dupa aceea el l-a rugat pe Zarathushtra sa ii ceara orice si-ar dori si a promis ca dorinta ii va fi indeplinita. Zarathushtra a dorit sa il invete pe rege o lectie prin care sa nu mai fie megaloman incat sa creada ca poate oferi cuiva chiar orice isi doreste. Zarathushtra i-a spus regelui ca isi doreste un lucru simplu si modest: un bob de grau pe primul patratel al tablei, doua boabe pe cel de-al doilea, patratul lui 2 pe cel de-al treilea si tot asa pana cand toate cele 64 patratele vor fi pline cu boabe de grau in numar reprezentand patratul numarului de boabe de pe patratica anterioara a tablei de joc. Regele a ras si a promis ca ii va trimite lui Zarathushtra graul in cateva zile, gandindu-se ca a fost prost sa ceara cateva boabe de grau cand ar fi putut cere aur si o adevarata comoara.

Le-a spus oamenilor sai sa calculeze cantitatea de grau si sa I-o trimita lui Zarathushtra. A fost surprins cand, dupa cateva saptamani acestia au venit la el si I-au spus ca ar trebui sa trimita o cantitate de grau care nu exista in tot imperiul. Chiar daca ar fi adunat tot graul din tot imperiul ar fi fost a suta parte din a suta parte a cantitatii promisa lui Zarathushtra. Regele a fost socat sa auda acestea si si-a dat seama ca nu isi poate tine promisiunea. A trimis dupa Zarathushtra si I-a spus cat de rusinat este. Zarathushtra I-a spus ca nu vrea graul ci ca a vrut doar sa il invete pe rege o lectie si apoi s-a retras inapoi in padurea lui. Aceasta este vechea legenda despre originea sahului – Arta Asha – ce duce sahul inapoi in Persia Antica.

Din pacate sahul azi este doar o amintire, o copie palida a originalei Arte Ahsa, desi inca se mai poate observa o parte din simbolistica sumeriana.

Desi dovezile arheologice ale originii sahului pot lipsi, nu este nici o indoiala ca sahul isi are inceputul in est cu multe mii de ani in urma. Sahul original este Arta Asha si rolul sau a fost de a simboliza si exemplifica legile naturii si cosmosului, reprezentate de AHURAS (legile cosmice) si FRAVASHIS (fortele naturii) si de umbrele lor.

In Arta Asha se descopera un microcosmos: fiecare mutare reprezinta in miniatura batalia cosmica eterna intre bine si rau, intre lumina si intuneric.

Arta Asha reprezinta o punte vitala de intelegere intre conceptia atotcuprinzatoare, universala a lui Zarathushtra si practica, aplicarea zilnica a sistemului Ashaic de auto-analiza. A juca Arta Asha inseamna a aduce in prim-plan vasta conceptie universala a lui Zarathushtra si de a ii aplica regulile in viata de zi cu zi. Cu cat cineva ia parte mai mult la Arta Asha cu atat mai mult intelege rolul unic al OMULUI, personajul central pe tabla de joc, cel mai important dintre Fravashis, partenerul Creatorului si cel care trebuie sa desfasoare munca de Creatie pe Pamant.

Pe masura ce regulile Asha sunt invatate, este fascinant sa observam cum miscarile diverselor piese capata un sens vast si universal, pe masura ce denumirile moderne sunt inlocuite de cele stravechi, originale. De exemplu, Puterea si Pacea, asezate pe primul rand, la cele doua capete, au miscari de o infinita putere. Importanta lor este mai mica doar fata de cea a Pastratorului in asigurarea triumfului Luminii asupra Intunericului. Dragostea si Munca, la fel ca si Regele din jocul de sah, se muta dupa modele ingenioase, si sunt singurele piese ce pot fi mutate (pot sari) peste alte piese. In consecinta obstacole ce pot exista pentru alte forte nu exista pentru ele, amintind de cuvintele Bibliei: "Dragostea e mai puternica decat moartea" precum si de vechiul proverb roman: "Munca invinge tot raul". Creatorul poate fi mutat doar un patratel o data, in orice directie, in timp ce Pastratorul are o mare mobilitate si poate fi mutat pe orice distanta in orice directie. Aceasta simbolizeaza ca in timp ce crearea Universului a avut loc intr-un anumit moment in timp, restul eternitatii ii este dat Pastratorului pentru a face sa fie etern tot ceea ce a fost creat. Ceea ce Pionul Regelui este pentru sahul modern, in Arta Asha este Omul. Vin in minte vorbele lui Protagoras "omul este masura tuturor lucrurilor". Omul ocupa cea mai importanta pozitie pe tabla de joc: direct in fata Creatorului, simbolizand unitatea sa eterna cu Legea Legilor si rolul sau reprezentativ pentru Creator pe Pamant.



3. ARTA ASHA

Nu trecuse mult timp cand, printre cei asezati in cerc in gradina lui Zarathushtra se regasea o persoana obisnuita mai mult cu ce numim azi cercurile regale. Dar el era preocupat acum sa priveasca un batran desenand forme pe nisip si sa il priveasca mutand deasupra acestor desene diverse pietricele, aidoma celor cu care copii s-au jucat de-a lungul timpurilor.

Una dintre aceste figuri reprezinta Unitatea a Tot: anotimpurile si energiile stelelor, pamantul si omul, punctele cardinale si elementele. Cu totul au fost desenate sapte linii paralele verticale intersectate de alte sapte linii, formand unghiuri drepte cu primele. In jurul lor a fost desenata cea mai stabila forma geometrica, patratul, asa ca desenul era compus intr-un patrat mare continand 64 de patratele mai mici, cate 8 pe fiecare latura. Acum Marele Intelept a demonstrat cum Universul este strabatut de fortele binelui si raului, si cum timpul poate fi impartit in zi si noapte. Si asa fiecare al doilea patratel a fost intunecat ca noaptea si patratele albe si negre alterneaza pe tot desenul.

Acum Marele Intelept a ales cu grija pietricele de forme ciudate, unele intunecate si altele albe. In total au fost alese 32 de pietricele, unele inalte, altele mai mici, asa cum reprezentau ele marile sau mai mici lectii ale Universului. 16 pietricele erau albe si 16 intunecate. 8 pietricele din fiecare grup de 16 erau aproape identice ca forma si inaltime iar celelalte 8 pareau ca formeaza 4 perechi de figuri identice. De fapt, fiecare dintre cele 16 pietricele era unica. Atunci el a inceput sa le denumeasca , si cu fiecare nume dat, el a aratat cum fiecare pietricica reprezinta o forta sau un agent din Univers, fiecare forta sau agent al luminii facand pereche cu unul intunecat. Fortele si agentii luminii el le-a numit Ahuras si Fravashis, ultimele fiind reprezentate de 8 pietricele mai mici, aproape identice. In opozitie cu acestea fiind fortele intunericului, printre acestea Daevas si Khrafstras. Din fiecare grup de 16 o piatra Ahura si o piatra Daeva fiind conducatorul celorlalte 15. Din fortele luminii conducatorul er Ahura Mazda iar dintre cele intunecate Ahriman.

Fiecare dintre piese se misca in univers in modul ei ciudat si unic. Fravashis si Khrafstras de exemplu, intotdeauna se misca inainte, un patratel o data, cu exceptia primei miscari, cand le este permis sa mute doua patratele inainte, sau cand intalnind o forta straina in fata lor pe diagonala li se permite sa captureze acea forta mutand un patratel inainte si unul lateral. Desi cei 8 agenti par ca arata la fel, fiecare este denumit alrtfel. Printre Fravashis se regasesc Soarele, Apa, Aerul, Hrana, Omul, Pamantul, Sanatatea si Bucuria. De celalalta parte regasim Intunericul, Apa Murdara, Aerul Murdar, Hrana Infestata, Omul Inferior, Pamantul Arid, Boala si Tristetea.

Printre Ahuras si Daevas, Puterea si Pacea, si opusii lor intunecati Slabiciunea si Violenta, ce se muta numai in linie dreapta, vertical sau orizontal. Dragostea si Munca, si de asemenea Ura si Lenea se muta intr-o maniera diferita de toate celelalte: un patratel inainte si un patratel oblic. Intelepciunea si Viata Eterna, Ignoranta si Moartea se muta in linii drepte, intotdeauna oblice, una din fiecare pereche fiind asezata pe un patratel intunecat si una pe un patratel alb. Printre Ahuras – Pastratorul si printre Daevas – Risipitorul se muta cu mare forta si flexibilitate numai in linie dreapta dar in orice directie, in cele opt puncte ale compasului. Despre Ahura Mazda, Creatorul si despre Ahriman, Distrugatorul am vorbit deja. Fiecare poate muta in orie directie dar numai un patratel o data, conform vointei proprii a acelei puteri. Pentru ca inteleptul Rege intotdeauna va trimite agentii sai la lupta, in acest fel el putand planui mai bine apararile si atacurile.

Zi dupa zi, in acea gradina Marele Intelept a demonstrat cu pietricelele sale legile Universului si marea lupta dintre fortele luminii si cele ale intunericului. Si regele Vishtaspa a fost incantat sa invete o metoda prin care sa poata discerne nu numai fortele care guverneaza Universul dar, poate, intr-o zi, chiar vointa lui Dumnezeu.

Asupra originii jocului de sah exista multe legende si diferite presupuneri, dar fapte bine stabilite au fost adunate pana acum prea putine. Se poate considera veridic, din punct de vedere istoric, ca sahul a aparut in India mai bine de 2000 de ani in urma.

Jocul se numea atunci ciaturanga.

Prin figurile sale si asezarea lor, cauta sa reprezinte compozitia si ordinea de lupta a armatei indiene de pe vremea aceea.

Sahul, care prezenta in vechime multe forme deosebite, s-a raspandit, din India, in toata Asia centrala si de rasarit, iar la sfarsitul veacului al V-lea, sau la inceputul celui de-al VI-lea a patruns in Iran. Aici jocul acesta, in care victoria se obtine prin ratiune, - cum se spune intr-unul din manuscrisele cele mai vechi, - s-a bucurat de o mare popularitate.

In secolul al VII-lea, sahul a fost cunoscut de cuceritorii monarhiei iraniene - arabii. Ei au numit acest joc - nou pentru ei - satrandj (de la cuvantul persan satrang).

In timpurile acelea departate, regulile jocului de sah se deosebeau in mare masura de cele actuale. Arabii au dezvoltat si au desavarsit in oarecare masura vechiul joc de sah.

In secolul IX-X, sahul a atins la arabi, dezvoltarea maxima. Manuscrisele care s-au pastrat arata ca arabii se interesau nu numai de jocul practic, ci si de compozitia sahista (probleme, studii) si deasemeni de cercetarea (analiza) pozitiilor.

Pentru timpul nostru aceste cercetari au o valoare limitata din cauza deosebirii in felul de a muta al unora din figuri. Numai mutarile regelui, turnului si calului erau pe vremea aceea la fel ca si astazi. Dama era pe atunci nu cea mai tare, ci cea mai slaba dintre figuri - ea se misca numai cate un singur camp in diagonala, iar nebunul facea doar o saritura originala peste un camp. Pionii nu puteau fi mutatidin pozitia initiala decat cate un singur camp. Nu exista rocada actuala. Este usor de inteles ca existand asemenea reguli, ciocnirea fortelor se incepea cu mult mai tarziu decat in sahul actual, cu figuri "cu bataie lunga", si in general tempoul jocului in satrandj se caracteriza printr-o mare incetineala.

Scopul manevrelor era, ca si astazi, de a pune regele advers intr-o pozitie fara iesire, de a face "mat", sau, daca se intampla, "pat", ceea ce se considera pe atunci tot o victorie. Luand insa in consideratie slabiciunea damei si a nebunului si in consecinta, forta relativ mai mare a regelui, matul si deasemeni patul erau in partida practica o mare raritate, astfel de sfarsituri de partida provocau o mare mirare si erau uneori notate, ceeace ce a si favorizat crearea si dezvoltarea compozitiei in sah), in mod normal, victoria in partida practica se obtinea prin eliminarea tuturor figurilor adversarului, afara de rege ("regele izolat").

Odata cu trecerea satrandjului in Europa, cultura jocului de sah, care atinsese o dezvoltare destul de mare la arabi, a decazut simtitor.

Perioada dintre secolele X-XV a fost o perioada de decadere a artei sahului. Lucrul acesta a fost usor de inteles. Aceasta a fost perioada dominatiei comune a feudalismului si a bisericii catolice - epoca ce se caracteriza printr-o scadere generala a nivelului culturii. Atmosfera deprimanta a evului mediu nu putea favoriza dezvoltarea libera a artelor. Sahul a devenit un joc de hazard; el se juca pe bani, - la fel ca si zarurile, triktrak si alte jocuri asemanatoare. Prin aceasta a scazut nivelul moral al sahului. La sfarsitul secolului al XIII-lea biserica catolica l-a trecut chiar in randul jocurilor interzise, al "pierderilor de vreme, nedemne de un crestin", dar aceasta persecutie a durat relativ putin si a fost inlaturata la mijlocul secolului al XIV-lea.

Cel mai important obstacol in dezvoltarea satrandjului se afla insa in el insusi - in regulile sale, in caracterul sau lent. Deaceea a fost naturala tendinta de a se scurta procesul jocului, de a-l face mai vioi si de a permite decizia mai repede. Aceasta a si dus treptat la elaborarea regulilor actuale.

Regulile actuale ale jocului au fost create, in cea mai mare parte, inepoca Renasterii (secolele XV-XVI), desi unitatea lor deplina a fost realizata abia acum 150 de ani prin publicarea in 1854 de catre K.A. Ianis a unui execelent studiu care da o adanca analiza logica si istorica a regulilor jocului de sah.