Asupra originii jocului de sah exista multe legende si diferite presupuneri, dar fapte bine stabilite au fost adunate pana acum prea putine. Se poate considera veridic, din punct de vedere istoric, ca sahul a aparut in India mai bine de 2000 de ani in urma.
Jocul se numea atunci ciaturanga.
Prin figurile sale si asezarea lor, cauta sa reprezinte compozitia si ordinea de lupta a armatei indiene de pe vremea aceea.
Sahul, care prezenta in vechime multe forme deosebite, s-a raspandit, din India, in toata Asia centrala si de rasarit, iar la sfarsitul veacului al V-lea, sau la inceputul celui de-al VI-lea a patruns in Iran. Aici jocul acesta, in care victoria se obtine prin ratiune, - cum se spune intr-unul din manuscrisele cele mai vechi, - s-a bucurat de o mare popularitate.
In secolul al VII-lea, sahul a fost cunoscut de cuceritorii monarhiei iraniene - arabii. Ei au numit acest joc - nou pentru ei - satrandj (de la cuvantul persan satrang).
In timpurile acelea departate, regulile jocului de sah se deosebeau in mare masura de cele actuale. Arabii au dezvoltat si au desavarsit in oarecare masura vechiul joc de sah.
In secolul IX-X, sahul a atins la arabi, dezvoltarea maxima. Manuscrisele care s-au pastrat arata ca arabii se interesau nu numai de jocul practic, ci si de compozitia sahista (probleme, studii) si deasemeni de cercetarea (analiza) pozitiilor.
Pentru timpul nostru aceste cercetari au o valoare limitata din cauza deosebirii in felul de a muta al unora din figuri. Numai mutarile regelui, turnului si calului erau pe vremea aceea la fel ca si astazi. Dama era pe atunci nu cea mai tare, ci cea mai slaba dintre figuri - ea se misca numai cate un singur camp in diagonala, iar nebunul facea doar o saritura originala peste un camp. Pionii nu puteau fi mutatidin pozitia initiala decat cate un singur camp. Nu exista rocada actuala. Este usor de inteles ca existand asemenea reguli, ciocnirea fortelor se incepea cu mult mai tarziu decat in sahul actual, cu figuri "cu bataie lunga", si in general tempoul jocului in satrandj se caracteriza printr-o mare incetineala.
Scopul manevrelor era, ca si astazi, de a pune regele advers intr-o pozitie fara iesire, de a face "mat", sau, daca se intampla, "pat", ceea ce se considera pe atunci tot o victorie. Luand insa in consideratie slabiciunea damei si a nebunului si in consecinta, forta relativ mai mare a regelui, matul si deasemeni patul erau in partida practica o mare raritate, astfel de sfarsituri de partida provocau o mare mirare si erau uneori notate, ceeace ce a si favorizat crearea si dezvoltarea compozitiei in sah), in mod normal, victoria in partida practica se obtinea prin eliminarea tuturor figurilor adversarului, afara de rege ("regele izolat").
Odata cu trecerea satrandjului in Europa, cultura jocului de sah, care atinsese o dezvoltare destul de mare la arabi, a decazut simtitor.
Perioada dintre secolele X-XV a fost o perioada de decadere a artei sahului. Lucrul acesta a fost usor de inteles. Aceasta a fost perioada dominatiei comune a feudalismului si a bisericii catolice - epoca ce se caracteriza printr-o scadere generala a nivelului culturii. Atmosfera deprimanta a evului mediu nu putea favoriza dezvoltarea libera a artelor. Sahul a devenit un joc de hazard; el se juca pe bani, - la fel ca si zarurile, triktrak si alte jocuri asemanatoare. Prin aceasta a scazut nivelul moral al sahului. La sfarsitul secolului al XIII-lea biserica catolica l-a trecut chiar in randul jocurilor interzise, al "pierderilor de vreme, nedemne de un crestin", dar aceasta persecutie a durat relativ putin si a fost inlaturata la mijlocul secolului al XIV-lea.
Cel mai important obstacol in dezvoltarea satrandjului se afla insa in el insusi - in regulile sale, in caracterul sau lent. Deaceea a fost naturala tendinta de a se scurta procesul jocului, de a-l face mai vioi si de a permite decizia mai repede. Aceasta a si dus treptat la elaborarea regulilor actuale.
Regulile actuale ale jocului au fost create, in cea mai mare parte, inepoca Renasterii (secolele XV-XVI), desi unitatea lor deplina a fost realizata abia acum 150 de ani prin publicarea in 1854 de catre K.A. Ianis a unui execelent studiu care da o adanca analiza logica si istorica a regulilor jocului de sah.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu