Şahul este un joc competitiv în mod normal, jucat între
doi jucători. Forma recentă a jocului a apărut
în partea de sud a Europei în a doua jumătate
din secolul al XV-lea. În prezent, şah este una
de jocuri din lume cele mai populare.
Începuturi modeste
Joc de şah a fost atribuit atât Arabiilor cit şi
oamenilor din zona golfului Persic.
Șah sa răspândit apoi în întreaga lume, şi mai multe variante
de şah a început să ia formă. Şah a fost introdus
pentru Orientul Apropiat din India şi în cele din urmă a devenit
parte a educaţiei de curte domnească şi a nobilimi Persane .
Este, de asemenea, cunoscut faptul că comercianţi, budisti pelerini
şi alti au dus jocul pentru Orientul Îndepărtat, unde a fost asimilat.
Chaturanga (cum se numea atunci)jocul a ajuns in Europa prin intermediul
Bizantinilor şi a imperiul arab, şi Persan.
Din secolul X, musulmanii au dus jocul de şah în Sicilia,
Africa de Nord şi Spania.
Mai târziu,şahul a fost dezvoltat pe larg în Europa
în timpul secolului al XV-lea. Din fericire,
Jocul a supravieţuit mai multe serii de interdicţii şi
sancţiuni dictate de către Biserica creştină.
Atunci când jocul a ajuns în Europa, a atins o valoare socială
şi văzut ca un joc de prestigiu legate de o
cultură înaltă şi nobleţe. Popularitatea jocului în
societatea occidentală a atins apogeul în timpul secolele XII-XV.
În cele din urmă, Jocul de şah a fost încorporată în stilul cavaleresc
de viaţă din Europa. De fapt, a menţionat Petru Alfonsi
într-una din cărţile sale, ca sahul este una din cele şapte abilităţi
solicitate de către un individ de a fi un cavaler bun. De asemenea,
jocul a devenit un subiect de artă în timpul perioadei monarhilor.
Există mai multe monarhi, cum ar fi Regina Margareta a
Anglia, care simboliza poziţia de şah în regale comori de artă,
prin Jasper şi seturi de şah din cristal.
Aparitia Şah-ului Modern
Pe parcursul anilor 1834 şi 1851, a devenit acerbă lupta in şah
prin turnee de şah la Londra si Franta, Aparind preocuparea,
in ceea ce priveşte timpul necesar jucătorilor
pentru a muta piesele .
A fost stabilit că jucătorii au nevoie în mod normal
de ore pentru a analiza mutarile şi o mutarea fost stabilita la
două ore şi douăzeci de minute pentru o singură mutare în timpul turneului.
Din fericire, dezvoltarea a dus la cresterea vitezei ajungind
în următorii ani, la cea mai populara
variantă de şah (Blitz)de cinci minute. Există, de asemenea, o
varianta finală, care a permis un jucător care au făcut o
cantitate predeterminată de mutări să
primasca de timp suplimentar pentru mutarile sale viitoare.
Până în 1861 limitele de timp au fost masurate,prin utilizarea
de clepsidre, au fost folosite în turneului de la Bristol.
Ulterior, clepsidrele au fost înlocuieşte cu pendule.
În timpul secolului 19, un mic stegulet, a ajutat la
soluţiona divergentele cu jucători care depăşesc limita de timp.
De asemenea, în secolul al 19-lea, analiza poziţia a devenit
populară. Mai târziu,au apărut mai mulţi analişti:
Vasili Smyslov, Jan Timman, şi Mihail Botvinnik etc.
