ROLUL ŞI LOCUL PSIHOLOGIEI ÎN ARTA ŞAHISTĂ

Au nevoie, de fapt, jucătorii de şah de psihologie?

Psihologia şahistă este un domeniu actual al cercetărilor de specialitate, totuşi unul relativ tânăr. Necesitatea unei analize psihologice obiective a activităţii şahistului rezultă din însăşi esenţa luptei oamenilor în faţa tablei de şah. Cele mai multe poziţii care apar în timpul jocului sunt destul de complicate. Aceasta înseamnă că singura cale absolută, cea mai bună (care nu există mereu) nu este găsită în împrejurările respective şi, de aici, alegerea mutării depinde în mare măsură de caracteristicile individuale ale jucătorului, adică de experienţă, ştiinţă, temperament, obişnuinţa de a gândi, aprecierea comparativă a forţei de joc a adversarului şi altele.

De aici rezultă că temeinica cunoaştere a adversarului, sesizarea şi înţelegerea scopurilor către care tinde acesta, dar şi aprecierea corectă a propriilor posibilităţi, permit să se intuiască, cu o  mare marjă de probabilitate, mersul viitoarelor evenimente şi să se aleagă o linie corectă pentru propriul comportament. De aceea, dacă vrea să aibă succes, jucătorul trebuie nu numai să cunoască bine teoria şi să stăpânească tehnica jocului – el trebuie să aibă şi capacitatea de a sesiza plusurile şi minusurile rezultate din stilul şi caracterul adversarului. Mai mult, el trebuie să se autoaprecieze cu obiectivitate.

Includerea factorilor psihologici în analiza situaţiei este o condiţie necesară pentru o comportare şahistă de succes. Alehin a accentuat: “Pentru a avea succes, eu consider că trebuie, în primul rând, să-mi cunosc propriile tării şi slăbiciuni, iar în al doilea, să înţeleg tăriile şi slăbiciunile adversarilor… Pentru şah, pentru lupta şahistă este necesară, înainte de toate, cunoaşterea naturii umane, înţelegerea psihicului adversarului. Înainte de a lupta numai cu figurile, noi luptăm, totuşi (sau cel puţin încercăm) cu adversarul, contra voinţei şi nervilor săi, folosim calităţile sale personale, şi nu în ultimul rând vanitatea sa.” Aceste caracteristici ale luptei şahiste, sesizate cu inteligenţă, sunt adesea uitate sau greşit înţelese, chiar în zilele noastre. De aceea se evidenţiază abordarea incorectă a psihologiei şahiste la capătul a două extreme:

1. Reprezentanţii unui punct de vedere consideră că, într-o oarecare măsură, ar exista o teorie şahistă “pură”, care – dacă este folosită corect în practică – nu ar lăsa loc pentru “speculaţii” psihologice.

Personalitatea adversarului şi înclinaţiile proprii nu ar trebui să fie luate în considerare la luarea deciziilor. Acest punct de vedere era împărtăşit de marele maestru Rubinstein – care – la întrebarea: cu cine joacă astăzi? - a răspuns: “Aceasta nu are nici o importanţă. Astăzi eu joc contra pieselor negre.” La începutul drumului său creator, Capablanca avea concepţii asemănătoare. El scria: “Când mă aşez la tablă mă gândesc doar la poziţie, nu şi la adversar. Dacă acum se priveşte şahul ca ştiinţă, artă sau sport, indiferent cum – psihologia nu are nici o legătură cu el, ea stă doar în calea şahului adevărat”.

Lipsa de orice consistenţă a unei astfel de abordări a rolului factorilor psihologici în şah iese la iveală în mod clar la analizarea exemplelor din practică.