Cum gândim partida de şah?

     Nu este o teorie, cum ar fi teoria deschiderilor, ci modalitatea practica in care trebuie gândita o partida. Sa invitam sa gândim, nu sa memoram deschideri, deşi nu strica sa ştim si cat mai multe deschideri.

                                                                1.Controlul centrului.

In principal exista câteva modalităţi de control al centrului:

-a. control prin joc închis (ex. 1.e4 e5, 1.d4 d5, etc. nu se ataca pionii, ci se blochează) 

-b. control prin joc deschis (ex. 1.e4 d5, pionii se ataca direct)

-c. control prin asimetrie (ex 1.e4 c5, se ocupa asimetric centrul)

-d. control de la distanta (ex 1.e4 g6, se controlează centrul prin fiancheto).

a. jocurile închise se obţin preponderent prin simetrie, se joaca in oglinda. Pentru începători, e o buna modalitate jocul in oglinda, pentru ca nu trebuiesc ţinute minte toate mutările, dar ... dar exista si capcane. Trebuie gândit când se iese din simetrie ca sa nu fie prea târziu. 

b. jocurile deschise, cu atac direct pe pioni necesita o buna cunoaştere tactica, lupta se ascute de la început, iar atacurile si parările se succed rapid.

c. controlul prin asimetrie e cel mai bogat in variante, sunt stufăriş si te poţi pierde rapid in ele, dar tocmai prin bogăţia lor îl poţi duce pe adversar pe terenul care iţi convine dar ... dar trebuie sa şti si cum.

d. Controlul de la distanta e cel mai elegant, aici joaca gentlemenii, se joaca cu mănuşii, ca sa zic aşa, e cel mai strategic joc, jocul înţelepţilor, al celor răbdători si cu viziune pe termen lung.

Concluzie: începătorii sa nu încercaţi sa stabiliţi deschiderea ci, mai bine, tipul de control al centrului pe care sa-l practicaţi.

Federaţia Mondială de şah.

În fiecare sport exista un organism de conducere care vizează
reglementarea normelor cuprinzând jocul.
În şah, unul din organele de conducere este
FIDE sau Federaţiei Internationale des Echecs, cele mai multe
cunoscut sub numele de Federaţia Mondială de şah.
Organizaţii, cum ar fi FIDE, nu a fost prima organizatie
care sa ocupat de regulile de şah. Incă din 1497,Luis Ramirez Lucena
de scris o carte în ceea ce priveşte normele de sah.

Cu toate acestea, popularitatea şahului a crescut şi
turnee şi cluburi au aparut de pretutindeni. Aceste
evenimente au contribuit la standardizarea normelor,
acesta este rolul principal al organului de guvernare.

Înfiinţarea FIDE

Federaţia Mondială de Şah a luat fiinta la 24 iulie 1924
în Paris, Franţa, cu motto-ul "Gens UNA sumus"
însemnând "Suntem un popor". Iniţial, primul lor
de acţiune pentru a forma o federaţie internaţională de şah
a început în aprilie 1914 la Sankt-Petersburg. În luna iulie a
1914, o altă încercare a fost făcută în Mannheim
Turneul internaţional de şah. De la Göteborg
Turneul, o altă încercare de stabilire a federaţiei internaţionale de şah
a fost făcut încă din nou în 1920.

Nu sa fost nimic pana in anul 1922, apoi maestru de şah
Eugene Znosko-Borovsky a anunţat ca Federaţia franceza de Şah,
ar putea găzdui un Turneu International de Sah
Si el ar trebui să participe la Paris.
În cele din urmă, participanţii Turneul a fondat
Federaţia Mondială de şah sau FIDE pe 20 iulie 1924,
iniţial ca o uniune a jucătorilor de şah .


Ulterior, mai multe congrese, au fost făcute de către FIDE,
care a evidentiat mai multe probleme în ceea ce priveşte
federaţia de şah. La congrese FIDE din 1925 şi FIDE 1926
membri si-au exprimat dorinţa de a se implica în gestionarea de
campionate mondiale de şah. În timpul acelor ani,
s-a adoptat regulamentul de la Londra pentru turnee de sah.


În timpul congresului al treilea în 1926, federaţia
a decis să organizeze o Olimpiada de Şah. Cu toate acestea, deoarece
cele mai multe dintre invitaţii au fost trimise cu întârziere doar patru
de ţări au participat, inclusiv Ungaria, Iugoslavia,
România şi Germania.

Până în anul 1927, FIDE a început organizarea primei
Olimpiade de şah , aceasta a fost, de asemenea, al patrulea
congres, care a avut loc la Londra. Mai multe Intreceri au fost
hotarite, cum ar fi: Campionatul Mondial pe Echipe
şi Turneul Naţiunilor. Cu toate acestea, doar
Olimpiada de şah a devenit cel mai popular turneu.

În cele din urmă, în cursul anului 1948, FIDE a precizat
procedura cu privire la participarea pretendenţilor la Campionatul Mondial
individual, printru ciclu de trei ani.
Primele ţări, afiliate ar permite jucătorilor să concureze la turneele zonale
şi cei ce se vor califica vor intra in turnee interzonale.
Jucătorii care se vor califica pentru turneul candidaţi,
împreună cu cei care au pierdut meciul precedent pentru titlu.

Astăzi FIDE

În timpul anilor 1970, Max Euwe,devenit preşedinte al
FIDE, sa străduit să crească în număr de membri(Tari)
în FIDE.
Actiunile FIDE conduse de Max Euwe au dus la 158 naţiuni in FIDE.
In anul 1999, când Federaţia Mondială de şah a fost recunoscuta ca,
membru CIO (Comitetul Olimpic Internaţional).
Doi ani după aceea, FIDE şi-a prezentat comisiei anti-droguri
Normele la şah, pentru a deveni o parte a Jocurilor Olimpice.

O scurtă privire în istoria Șah-ului

Şahul este un joc competitiv în mod normal, jucat între
doi jucători. Forma recentă a jocului a apărut
în partea de sud a Europei în a doua jumătate
din secolul al XV-lea. În prezent, şah este una
de jocuri din lume cele mai populare.

Începuturi modeste

Joc de şah a fost atribuit atât Arabiilor cit şi
oamenilor din zona golfului Persic.
Șah sa răspândit apoi în întreaga lume, şi mai multe variante
de şah a început să ia formă. Şah a fost introdus
pentru Orientul Apropiat din India şi în cele din urmă a devenit
parte a educaţiei de curte domnească şi a nobilimi Persane .
Este, de asemenea, cunoscut faptul că comercianţi, budisti pelerini
şi alti au dus jocul pentru Orientul Îndepărtat, unde a fost asimilat.

Chaturanga (cum se numea atunci)jocul a ajuns in Europa prin intermediul
Bizantinilor şi a imperiul arab, şi Persan.
Din secolul X, musulmanii au dus jocul de şah în Sicilia,
Africa de Nord şi Spania.

Mai târziu,şahul a fost dezvoltat pe larg în Europa
în timpul secolului al XV-lea. Din fericire,
Jocul a supravieţuit mai multe serii de interdicţii şi
sancţiuni dictate de către Biserica creştină.

Atunci când jocul a ajuns în Europa, a atins o valoare socială
şi văzut ca un joc de prestigiu legate de o
cultură înaltă şi nobleţe. Popularitatea jocului în
societatea occidentală a atins apogeul în timpul secolele XII-XV.

În cele din urmă, Jocul de şah a fost încorporată în stilul cavaleresc
de viaţă din Europa. De fapt, a menţionat Petru Alfonsi
într-una din cărţile sale, ca sahul este una din cele şapte abilităţi
solicitate de către un individ de a fi un cavaler bun. De asemenea,
jocul a devenit un subiect de artă în timpul perioadei monarhilor.
Există mai multe monarhi, cum ar fi Regina Margareta a
Anglia, care simboliza poziţia de şah în regale comori de artă,
prin Jasper şi seturi de şah din cristal.

Aparitia Şah-ului Modern

Pe parcursul anilor 1834 şi 1851, a devenit acerbă lupta in şah
prin turnee de şah la Londra si Franta, Aparind preocuparea,
in ceea ce priveşte timpul necesar jucătorilor
pentru a muta piesele .
A fost stabilit că jucătorii au nevoie în mod normal
de ore pentru a analiza mutarile şi o mutarea fost stabilita la
două ore şi douăzeci de minute pentru o singură mutare în timpul turneului.

Din fericire, dezvoltarea a dus la cresterea vitezei ajungind
în următorii ani, la cea mai populara
variantă de şah (Blitz)de cinci minute. Există, de asemenea, o
varianta finală, care a permis un jucător care au făcut o
cantitate predeterminată de mutări să
primasca de timp suplimentar pentru mutarile sale viitoare.

Până în 1861 limitele de timp au fost masurate,prin utilizarea
de clepsidre, au fost folosite în turneului de la Bristol.
Ulterior, clepsidrele au fost înlocuieşte cu pendule.
În timpul secolului 19, un mic stegulet, a ajutat la
soluţiona divergentele cu jucători care depăşesc limita de timp.

De asemenea, în secolul al 19-lea, analiza poziţia a devenit
populară. Mai târziu,au apărut mai mulţi analişti:
Vasili Smyslov, Jan Timman, şi Mihail Botvinnik etc.